Într-o încăpere a casei noastre există de foarte mult timp, poate dintotdeauna o iconiță mică, dar foarte frumoasă, a Sfântului Antonie cel Mare, cred că de la bunicul. Sfântul mă privește și în biserica de peste drum, unde obișnuiesc să mă duc, dintr-o icoană pictată pe zidul de nord al bisericii, mai mare decât statura unui om. Aspru, cu o privire tăios-văditor-iubitoare, Sfântul Antonie cel Mare mă privește mereu și eu îi mulțumesc pentru această privire...Cunosc și o fetiță pe care o cheamă Antonia și o dată am luat-o de mână și i l-am arătat pe Sfântul, care o ocrotește pe ea, căci îi poartă numele, iar ea s-a bucurat.„Intrebat-a avva Pamvo pe avva Antonie: ce voi face ?
Zis-a lui batranul: sa nu fii nadajduindu-te spre dreptatea ta, nici sa te caiesti pentru lucrul trecut; si stapaneste-ti limba si pantecele.”
Zis-a lui batranul: sa nu fii nadajduindu-te spre dreptatea ta, nici sa te caiesti pentru lucrul trecut; si stapaneste-ti limba si pantecele.”
„Zis-a avva Antonie: am vazut toate cursele vrajmasului intinse pe pamant si suspinand am zis ; oare cine poate sa le treaca pe acestea ? Si am auzit glas zicandu-mi: smerenia.”
„Zis-a iarasi: sunt unii care si-au topit trupurile lor cu nevointa si pentru ca nu au avut ei dreapta socoteala, departe de Dumnezeu s-au facut.”
„Zis-a iarasi: de la aproapele este viata si moartea.
Ca de vom dobandi pe fratele, pe Dumnezeu dobandim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos gresim.”
