luni, 26 decembrie 2011

Hristos, chiar azi, chiar printre noi: despre Sfântul Efrem cel Nou

Cartea despre Sfantul Efrem cel Nou - Marele Mucenic din Nea Makri, Grecia


Ar fi trebuit să scriu aici mai demult câteva rânduri-mărturie despre Sfântul Efrem cel Nou, pentru ca gândul acesta îmi dă ghes de câteva luni. Însă nu voi spune decât că Sfântul Efrem a avut o prezență extraordinar de subtilă, dar nu mai puțin minunată, în viața mea. Însuși faptul că o prietenă de a mea mi-a oferit azi-primăvară o carte foarte frumoasă, apărută la Editura Sophia, în ediția a doua, cu o copertă (icoană) deosebită, e pentru mine o minune fără capăt, pentru care nu pot să am destulă recunoștință.

Dar, așa cum am spus, prezența Sfântului a fost atât de subtilă și de plină de smerenie, încât cuvintele mele nu sunt vrednice. Recomand doar cu căldură cartea: „Viața, arătările, minunile, acatistul și paraclisul Sfântului Efrem cel Nou, grabnicul ajutător și Marele făcător de minuni/

Totuși, încă două mici remarci: mai întâi că desenele din carte mi-au ajuns la inimă...Apoi, că m-a mișcat în mod deosebit o minune pe care Sfântul a săvârșit-o cu un tânăr din America, dependent de droguri, care încercase de două ori să se sinucidă, și care cred că nu avea prea multă tangență sau chiar deloc cu biserica ortodoxă, când Sfântul Efrem i s-a arătat și l-a adus din nou la viață - dar mai ales l-a adus la credință, l-a adus la Hristos. Probabil că tânărul a devenit ortodox după aceea...Această căutare, în chiar inima sfâșiată fără să își dea seama a „modernității”, după oaia pierdută, moartă, aflată în miezul fierbinte al celui mai adânc întuneric, cel al deznădejdii depline, este atât de actuală și contrazice atât de frumos părerea celor care susțin că biserica e pe moarte și că creștinismul e demodat!

Da, Hristos cu Sfinții lui se află printre noi, El, și El prin Sfinții lui, ne caută și ne ridică din nou, ne scoate din adâncul pământului, la lumină, chiar azi, chiar pe noi, chiar printre seringi de heroină și cabluri electrice și wireless internet.

O adresă utilă:

http://sfantul-mare-mucenic-efrem-cel-nou.blogspot.com/