miercuri, 1 august 2012

Bucură-te, Crăișor!


   Crăișor are privirea albăstruie și o frumusețe de înger deghizat; e un om de încredere în ciuda celor poate șase-șapte anișori.
   Îmi spune deschis, dar cerându-și permisiunea cu un zâmbet nesfârșit de fin, tocmai de ce am trebuință -o înjunghiere iubitoare pentru toată viața, și totodată amintirea ei, un inel de logodnă cu veșnicia.
   O fată speriată își pune batista la gură, o femeie face o expunere a unei teze de igienă care încet încet se scufundă în propria albie și seacă. Crăișor cu frații și surorile lui sunt nevoiți să se mute, cu frunțile lor serioase sub zulufi, în cotul ascuns al coridorului, așteptându-l pe cel mai mic dintre ei, rănitul, să apară din spatele ușilor albe.
   În cele din urmă sunt siliți să plece. Singur Crăișor rămâne, părăsit de tot sprijinul. Chiar și eu plec, prefăcându-mă într-un adult care face mai puțin decât a promis.
   Puroiul crește. Zilele trec.
   Crăișor însă, cu zelul lui neștiut de serafim, are grijă de mine. Mă găsește pe același pod, dojenindu-mă cu aceeași fină franchețe. Îmi amintește de meseria mea uitată,dar cu atâta subtilitate, încât nici unul din noi nu ne gândim la dojană.
   Pe treptele farmaciei sângele e șters demult. Eu mă îndrept spre casă minunându-mă.

   Bucură-te, Crăișor, iubire de frate, adevăr de copil, înger desculț!
   Bucură-te, Crăișor, trimisul Domnului!
   Bucură-te, mâna bunătății Sale nesfârșite!