Nu, Dumnezeu nu era de găsit nicăieri,
ne prăbușeam în gol, în găurile negre ce stăteau pregătite pentru a ne deveni morminte,
nici o urmă de aripi purtătoare, nici o urmă de flăcări înălțându-se,
doar bezna ce aștepta în veșnicie fără să-și cunoască așteptarea.
Nu exista nici un sens în această moarte subită, abia o picătură de ploaie ce cădea din spațiu,
abia o frunză ce se desprindea și cădea dintr-un copac încă verde,
abia un tremur și un foșnet, aproape nimic,
fără vreun gând, fără vreun scop, doar oarbă întâmplare, fără nevoie de apărare sau explicație,
nu se ținea nici un cont de viața oamenilor pe pământ, ea doar exista, ca un petec de mușchi sau ca un roi de păduchi,
temelia de piatră se mișca, deschizând o fisură în pătura de mușchi sau păduchi,
viața oamenilor era ca și orice altă viață întâmplătoare, depinzând de întâmplări,
se năștea și se menținea poate un timp mai ales prin indiferență și uitare,
nu exista nici o intenție bună sau rea, doar o neînsemnată petrecere în somnul lumii,
cel mai bine ar fi fost ca nimic să nu tulbure nemișcarea și uitarea -
Noi înșine avem impresia că suntem treji dar nu vedem înainte nici măcar un pas prin ceața realității,
suntem doar somnambuli, aproape de a ne trezi în clipa morții, când ne prăbușim în bezna ce e totuna cu lumina,
când pielița de oglindă a conștiinței noastre se rupe și golul e înghițit de gol.
*
Însă pe când mă prăbușeam în întuneric, simții deodată că Dumnezeu există,
un cutremur, un strigăt de bucurie mă cuprinse: Dumnezeu Își arată prezența,
puterea lui în lume, arată că în fața lui Dumnezeu nu există alt sprijin decât însuși Dumnezeu,
nici o construcție, nici un zid, nici o invenție și nici o mașinărie nu înseamnă nimic pentru Dumnezeu,
el cutremură adâncurile și ca pe-un fir de pai ne frânge orice fel de siguranță,
singură voința lui poartă tot ceea ce este, pătrunde, mai intim decât apa și aerul, tot.
Ce greșeală să îl cauți, când el se află peste tot, ne cuprinde și ne umple,
nu avem decât să ne dăruim, să nu voim altceva decât voia lui,
Dumnezeu ne iubește pe toți cu aceeași indestructibilă iubire,
pe mine, a cărui viață mi-a salvat-o, plin de certitudinea prezenței sale,
pe toți care-au murit în clipa catastrofei, în chip fericit uniți cu el,
pe toți care încă se află între viață și moarte, prinși sub ruine,
aceștia cărora el le-a dat răgaz de înțelegere și preschimbare.
(traducerea mea din suedeză)
