duminică, 12 septembrie 2010

Părintele Dumitru Stăniloae despre căsătorie

Iată  un articol interesant preluat de pe crestinortodox.ro, al cărui autor este Părintele Stăniloae:

Casatoria ca legatura naturala pe viata intre un barbat si o femeie


Câteva spicuiri:

"Casatoria ca legatura naturala pe viata intre un barbat si o femeie se intemeiaza pe faptul ca barbatul si femeia numai impreuna alcatuiesc umanitatea completa. "Nu e decat o suferinta, a fi singur". Nici Dumnezeu nu e o singura persoana. Caci in acest caz n-ar fi iubire, ba n-ar fi peste tot persoana, deci Dumnezeu. De aceea nici omul n-ar fi chipul lui Dumnezeu, daca ar fi o monada inchisa. In acest caz existenta lui ar fi un chin, daca ar mai exista peste tot."

„O căsătorie care nu-și răstignește statornic lăcomia și autosuficiența proprie și nu se depășește pe sine prin această năzuință nu e o familie creștină. După învățătura creștină, păcatul propriu al familiei de azi nu este divorțul sau lipsa de „acomodare", sau „sălbăticia spirituală", ci autoadorarea familiei, refuzul de a vedea căsătoria ca orientată spre împărăția lui Dumnezeu.

Există o pornire de a face „totul pentru familie", dacă trebuie, chiar a fura. Familia nu mai e spre slava lui Dumnezeu, ea a început să nu mai fie o intrare sacramentală în prezența Lui. Nu lipsa de sfială sfântă față de familie face ca divorțul să apară ca un proces aproape natural, ci această autoidolatrizare a familiei face ca familia modernă să se sfărâme așa de ușor; este acea identificare a familiei cu succesul și cu refuzul de a purta crucea.

O căsătorie creștină se încheie între două persoane, iar fidelitatea celor doi față de al treilea-  Dumnezeu - îi păstrează pe aceștia într-o adevărată unitate între ei și cu Dumnezeu." Propriu-zis Hristos este cel care săvârșește Taina căsătoriei, dar o săvârșește unindu-i pe cei doi în sine și ca atare El rămâne permanent ca mijloc de unire între ei. Dacă ei se despart de El, se slăbește și unitatea între ei."

Articolul se poate citi în întregime pe: http://www.crestinortodox.ro/nunta/casatoria-legatura-naturala-viata-intre-barbat-o-femeie-68990.html

miercuri, 1 septembrie 2010

Rugăciune a Sf Vasile cel Mare (la Catisma a zecea)

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel bogat întru milă și necuprins întru îndurare, Care singur ești din fire fără de păcat, și fără de păcat Te-ai făcut om pentru noi, ascultă în ceasul de acum, această rugăciune umilită a mea. Sărac și lipsit sunt de fapte bune și inima mea s-a tulburat întru mine, iar Tu, Doamne, Prea Înalte Împărate al cerului și al pământului, știi că toate tinerețile mele le-am cheltuit în păcate și umblând după poftele trupului meu, m-am făcut bucurie demonilor și am urmat în totul diavolului, tăvălindu-mă întotdeauna în noroiul poftelor. Știi că întunecându-mi-se gândul din copilărie și până acum, niciodată nu am voit să fac voia Ta cea sfântă, ci robit fiind cu totul de poftele ce mă cuprind, m-am făcut de râs și batjocură demonilor, nesocotind nicidecum cu mintea mea, că-i nesuferită urgia mâniei Tale asupra păcătoșilor. Acum, gătită fiind gheena focului și din această pricină căzând în deznădăjduire, încă n-am venit la simțul pocăinței, ci sunt puțin și gol de dragostea Ta. Că ce fel de păcat n-am făcut eu? Ce lucru drăcesc n-am lucrat? Ce faptă grozavă și înverșunată nu am săvârșit cu sârguință și peste măsură? Mintea mi-am întinat-o cu totul prin cugetele trupești; trupul mi l-am spurcat prin împreunări de tot felul; duhul cu totul mi l-am pângărit cu învoirea la păcat; toate membrele ticălosului meu trup le-am pus să lucreze și să slujească păcatului. Cine dar nu mă va plânge pe mine, ticălosul? Cine nu mă va jeli pe mine, osânditul? Pentru că eu singur, Stăpâne, am întărîtat mânia Ta, eu singur am făcut răutate înaintea Ta, întrecând pe toți păcătoșii ce au fost în decursul veacurilor, păcătuind fără asemănare și de neiertat. Dar de vreme ce ești milostiv și mult îndurat, Iubitorule de oameni, și aștepți întoarcerea păcătoșilor, iată și eu mă arunc înaintea înfricoșătorului Tău divan și, ca și când m-aș atinge de preacuratele Tale picioare, strig din adâncul sufletului către Tine: milostivește-te, Doamne, iartă-mă, Împărate, ajută neputinței mele, fă pogorământ față de nedumerirea mea, ia aminte la rugăciunea mea și lacrimile mele nu le trece cu vederea! Primește-mă pe mine cel ce mă pocăiesc și rătăcit fiind, întoarce-mă; îmbrățișează-mă când mă întorc și mă iartă, căci Ție mă rog. Pentru că nu ai pus pocăința pentru cei drepți, nici iertarea pentru cei ce nu au greșit, ci ai pus pocăința asupra mea, păcătosul, pentru cele ce am lucrat spre întărâtarea mâniei Tale. Gol și descoperit stau înaintea Ta, cunoscătorule de inimi, Doamne, mărturisindu-mi păcatele mele, pentru că nu pot să caut și să privesc înălțimea cerului, fiind copleșit de povara păcatelor mele. Ci, luminează-mi ochii inimii mele și dă-mi umilință spre pocăință și zdrobire de inimă spre îndreptare, ca astfel cu bună nădejde și cu adevărată și deplină adeverire să pășesc spre lumea cea de acolo, lăudând și binecuvântând totdeauna preasfânt numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.