luni, 26 decembrie 2011

Hristos, chiar azi, chiar printre noi: despre Sfântul Efrem cel Nou

Cartea despre Sfantul Efrem cel Nou - Marele Mucenic din Nea Makri, Grecia


Ar fi trebuit să scriu aici mai demult câteva rânduri-mărturie despre Sfântul Efrem cel Nou, pentru ca gândul acesta îmi dă ghes de câteva luni. Însă nu voi spune decât că Sfântul Efrem a avut o prezență extraordinar de subtilă, dar nu mai puțin minunată, în viața mea. Însuși faptul că o prietenă de a mea mi-a oferit azi-primăvară o carte foarte frumoasă, apărută la Editura Sophia, în ediția a doua, cu o copertă (icoană) deosebită, e pentru mine o minune fără capăt, pentru care nu pot să am destulă recunoștință.

Dar, așa cum am spus, prezența Sfântului a fost atât de subtilă și de plină de smerenie, încât cuvintele mele nu sunt vrednice. Recomand doar cu căldură cartea: „Viața, arătările, minunile, acatistul și paraclisul Sfântului Efrem cel Nou, grabnicul ajutător și Marele făcător de minuni/

Totuși, încă două mici remarci: mai întâi că desenele din carte mi-au ajuns la inimă...Apoi, că m-a mișcat în mod deosebit o minune pe care Sfântul a săvârșit-o cu un tânăr din America, dependent de droguri, care încercase de două ori să se sinucidă, și care cred că nu avea prea multă tangență sau chiar deloc cu biserica ortodoxă, când Sfântul Efrem i s-a arătat și l-a adus din nou la viață - dar mai ales l-a adus la credință, l-a adus la Hristos. Probabil că tânărul a devenit ortodox după aceea...Această căutare, în chiar inima sfâșiată fără să își dea seama a „modernității”, după oaia pierdută, moartă, aflată în miezul fierbinte al celui mai adânc întuneric, cel al deznădejdii depline, este atât de actuală și contrazice atât de frumos părerea celor care susțin că biserica e pe moarte și că creștinismul e demodat!

Da, Hristos cu Sfinții lui se află printre noi, El, și El prin Sfinții lui, ne caută și ne ridică din nou, ne scoate din adâncul pământului, la lumină, chiar azi, chiar pe noi, chiar printre seringi de heroină și cabluri electrice și wireless internet.

O adresă utilă:

http://sfantul-mare-mucenic-efrem-cel-nou.blogspot.com/

joi, 24 martie 2011

Scrisori către Parintele Jacob


Scrisori către părintele Jacob (2009) from HarrDelos on Vimeo.

O recenzie a acestui film se poate citi pe:

http://elena-dulgheru.blogspot.com/2011/02/ceea-ce-la-oameni-e-imposibil-la.html

Rugăciune a Sf Vasile cel Mare (la Catisma a unsprezecea)




Strălucește în inimile noastre, Iubitorule de oameni, Doamne, lumina cea nestricăcioasă a cunoștinței Dumnezeirii Tale și deschide ochii sufletului nostru spre cunoașterea evangheliceștilor Tale propovăduiri; pune între noi și frica fericitelor Tale porunci, ca astfel călcând cu totul poftele trupești, viață duhovnicească să petrecem, cugetând și făcând toate cele ce sunt plăcute Ție. Că tu ești luminarea și sfințirea și mântuirea sufletelor noastre și Ție slavă înălțăm:Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

luni, 7 martie 2011

Rugăciune a Sf Vasile cel Mare (la Catisma a noua)





Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, Care singur știi suferința ticălosului meu suflet și leacul acesteia, tămăduiește-l cum știi, după mulțimea milei Tale și a îndurărilor Tale! Căci din faptele mele nu-i cu putință a pune peste el alifie, nici untdelemn, nici legături. Ci Tu, Cel ce ai venit să chemi la pocăință, nu pe cei drepți, ci pe cei păcătoși, ai milă și îndurare și Te milostivește spre dânsul; rupe zapisul faptelor mele celor rele și urâte și mă povățuiește la calea cea dreaptă, ca umblând în adevărul Tău, să pot scăpa de săgețile vicleanului și așa să stau fără de osândă înaintea înfricoșătorului Tău divan, slăvind și lăudând preasfântul Tău nume, în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune a Sf Vasile cel Mare (la Catisma a opta)




Doamne, îndurate și milostive, ascultă rugăciunea mea și ia aminte la glasul cererii mele: Fă cu mine semn spre bine, povățuiește-mă pe calea Ta, ca să umblu întru adevărul Tău! Veselește inima mea ca să se teamă de numele Tău cel sfânt; că mare ești și faci minuni. Tu singur ești Dumnezeu și nu este asemenea Ție, între dumnezei, Doamne: puternic întru milă și bun întru tărie, spre a ajuta și a mângâia și a mântui pe toți cei ce nădăjduiesc întru numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Rugăciune a Sf Vasile cel Mare (la Catisma a șaptea)



Doamne, Dumnezeul meu, ca un bun și de oameni iubitor, multe mile ai făcut cu mine, pe care nu mă așteptam să le văd. Cu ce, oare, voi răsplăti bunătățile Tale, Doamne, Doamne al meu? Mulțumesc numelui Tău celui mult lăudat, mulțumesc milostivirii Tale celei negrăite ce o ai spre mine, mulțumesc îndelungii Tale răbdări celei neasemănate, și Te rog sprijinește-mă și de acum înainte și mă ajută! Ferește-mă, Stăpâne al tuturor, ca să nu mai greșesc înaintea Ta! Că Tu cunoști alunecarea cea lesnicioasă a firii mele. Tu știi nepriceperea mea, Tu cunoști cele făptuite de mine, cele întru cunoștință și întru necunoștință, cele de voie și cele fără de voie, cele din noapte și cele din zi, cele cu mintea și cu gândul. De aceea, ca un Dumnezeu bun și de oameni iubitor, șterge-le, Preabunule Doamne, cu roua milei Tale și ne mântuiește, pentru Sfânt numele Tău, cu judecățile care știi! Pentru că Tu ești lumina și adevărul și viața și Ție slavă înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune a Sf Vasile cel Mare (la Catisma a șasea)




Mulțumim Ție, Doamne, Dumnezeul nostru, pentru toate facerile tale de bine, pe care ni le-ai arătat nouă, nevrednicilor, din vârsta cea dintâi, până întru aceasta de acum, pentru care le știm și pentru care nu le știm, pentru cele arătate și pentru cele nearătate, ce ni s-au făcut nouă, cu lucrul și cu cuvântul. Cel ce ne-ai iubit până într-atât, încât și pe însuși Fiul Tău, Cel Unul-Născut, L-ai dat pentru noi, învrednicește-ne ca și noi să ne facem vrednici de dragostea Ta! Dă-ne nouă înțelepciune prin cuvântul Tău și prin frica Ta insuflă-ne tărie, cu puterea cea de la Tine! Și orice am greșit, cu voie sau fără de voie, iartă-ne și nu ni le socoti! Păzește sufletul nostru sfânt și-l pune înaintea divanului Tău, având știință curată și sfârșit vrednic de iubirea de oameni a Ta. Adu-Ți aminte, Doamne, de toți cei ce cheamă întru adevăr numele Tău, de toți cei ce ne voiesc binele și de toți cei ce ne voiesc răul, că toți suntem oameni și deșertăciune e tot omul. Și ne mai rugăm Ție, Doamne, dăruiește-ne marea milă a milostivirii Tale.

sâmbătă, 26 februarie 2011

Rugăciunea de sâmbătă



Doamne Iisuse Hristoase, Judecătorul meu și veșnic Dumnezeule, cunosc cu adevărat că păcatele mele nu poate nici condeiul să le scrie, nici limba să le povestească, nici mintea să le priceapă, căci sunt fără număr și covârșesc stelele cerului și nisipul mării. Pentru aceea Te rog în această zi, întru care Te-ai pus în groapă de Iosif și Nicodim, și Te-ai pogorît în iad cu sfântul și îndumnezeitul Tău suflet, și ai izgonit întunericul de acolo cu lumina Dumnezeirii Tale, și ai adus bucurie mare strămoșilor noștri, și i-ai mântuit dintru acea cumplită robie și i-ai suit în rai, îngroapă și păcatele mele și gândurile mele cele rele și cugetele mele cele viclene în groapa uitării, pentru ca să piară din mintea mea și să nu mai stea vii să lupte sufletul meu; și să mă curățești de astăzi înainte de urâtele și necuratele lucruri ale mele, și luminează întunecatul iad al inimii mele, și îndepărtează întunericul păcatelor mele, și suie mintea mea la cer, pentru ca să mă bucur de fața Ta.



 
Așa, Doamne, primește rugăciunea mea ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a născut, și Te-a ținut, și Te-a aplecat și Te-a crescut, care auzea învățăturile Tale și se bucura, care vedea minunile Tale și se veselea duhul ei, care căuta fața Ta cea sfântă și se bucura sufletul ei, care Te-a văzut pe cruce pironit între doi tâlhari, și de durerile Tale i s-a rănit inima, care împreună cu învățăceii și cu mironosițele Te-a pus în mormânt, care Te-a văzut a treia zi din morți înviat, și la înălțarea Ta Te-a văzut suindu-Te de pe pământ la cer, însoțit de sfinții Tăi îngeri.




Încă, Doamne, și pentru dragostea sfinților Tăi, care Te roagă împreună cu toți pentru toată lumea, fă milă și cu cei vii, și cu cei morți, către care zic și eu nevrednicul: O, fericiți oameni ai lui Dumnezeu, nu încetați a vă ruga ziua și noaptea lui Dumnezeu pentru noi ticăloșii și păcătoșii, care pururea îi greșim cu atâtea nenumărate păcate; aduceți-vă aminte că și voi ați călătorit, ca și noi, întru această lume, ispitiți și depărtați de cei răi, și aveați trebuință de darul lui Dumnezeu, care cu multe lacrimi l-ați cerut atuncea și l-ați câștigat și v-ați slujit de dânsul, și stăruiți, sfinții lui Dumnezeu, să se facă și la noi acum asemenea, că ne trebuie foarte darul și ajutorul lui Dumnezeu, și nu îl avem, nici îl aflăm, căci nu-l cerem precum se cade și precum vrea Dumnezeu și legea Lui; voi vedeți și socotiți ce trebuiește în Biserica lui Dumnezeu, și ce lucru lipsește fieștecărui om. Drept aceea, cereți-l de la Dumnezeu la vreme și nu încetați niciodată rugându-vă, pentru ca să câștige pururea prin rugăciunile voastre păcătoșii iertarea, săracii ajutorul, întristații mângâierea, bolnavii sănătatea, nebunii înțelepciunea și turburații liniștea, cei depărtați ocrotirea, și toți împreună darul lui Dumnezeu și folosul cel sufletesc în mărirea lui Dumnezeu, Celui ce în Treime se laudă, Căruia I se cuvine cinstea și închinăciunea în veci. Amin.


(Icoanele sunt preluate de pe : http://calindragan.wordpress.com/ , http://logos.med/, http://www.coletieicoane.blogspot.com/ si  http://www.icoaneortodoxe.com/)

(Rugăciunea e preluată din: Carte de rugăciuni, tipărită cu binecuvântarea ÎPS Teofil Herineanu, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, Cluj, 1976)

vineri, 25 februarie 2011

Rugăciunea de vineri

Doamne Iisuse Hristoase, dulcele Mântuitor al sufletului meu, mărturisesc înaintea Ta întru această zi a răstignirii Tale, întru care ai pătimit și ai luat moarte pentru păcatele noastre pe cruce, că eu sunt cel ce te-am răstignit prin păcatele mele cele multe și prin fărădelegile mele cele rele. Pentru aceea mă rog bunătății Tale celei nespuse, să mă faci și pe mine părtaș sfintelor Tale Patimi, cinstitelor rane și morții Tale celei de viață făcătoare, pentru ca să mă învrednicesc prin darul Tău să rabd și eu asemenea pentru dragostea Ta, precum Tu, cel milostiv, le-ai răbdat pentru mântuirea mea, întărindu-mă întru aceata pururea cu aceeași putere și răbdare ce ai avut, când Te-au răstignit nemulțumitorii iudei. Întărește-mă drept aceea, Doamne, să ridic cu bucurie de astăzi înainte crucea Ta cu mare pocăință. Și pentru urâciunea cugetelor și voințelor mele celor rele sădește în inima mea întristarea morții Tale, să o simt, precum o a simțit iubita Ta Maică, învățăceii Tăi și femeile purtătoare de mir, ce stau lângă crucea Ta, și îmi luminează simțirile mele sufletești, pentru ca să se miște și să cunoască moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut zidirile cele neînsuflețite, când s-au mișcat la răstignirea Ta, și mai vârtos cum Te-a cunoscut tâlharul cel credincios și Ți s-a plecat, de l-ai așezat în rai. Dă-mi, Doamne, și mie tâlharului celui rău darul Tău, precum ai dat atuncea aceluia, și-mi iartă păcatele pentru sfintele Tale Patimi și mă pune cu bună întoarcere și pocăință, împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu și Ziditor ce-mi ești. Asemenea fă și la toți creștinii vii și morți, precum Ție Ți se roagă în toate zilele sfânta Ta Biserică, și le lasă lor păcatele și-i învrednicește pe ei împărăției Tale, pentru ca să vadă lumina Ta și să Te mărească. Mă închin crucii Tale, Hristoase, și zic către dânsa pentru dragostea Ta: „Bucură-Te, cinstită cruce a lui Hristos, că tu ai mântuit lumea, ridicând asupra ta pe Iisus pironit; bucură-te, pom binecuvântat, pentru că ai ținut rodul vieții ce ne-a izbăvit din moartea păcatului; bucură-te, drugul cel tare ce ai sfărâmat ușile iadului, bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis ușa raiului; să mă bucur și eu pentru că văd pe vrăjmașii tăi surpați pe jos și pe prietenii tăi împărățind în ceruri, pe vrăjmașii tăi biruiți de povara ta și pe creștinii ce ți se închină, înarmați cu puterea ta.”

O, răstignitul meu, Hristoase, cît ai pătimit pentru noi! O, câte rane ai răbdat pentru păcatele noastre pentru ca să ne dai încă pilda adevăratei răbdări! Drept aceea, cum pot să fug de cruce, văzând pe Dumnezeul meu ridicat pe ea, să-mi pară greu de cazne văzând pe Stăpânul meu că le iubește și le cere și le socotește sieși de mare mărire? Rușine-mi este cu adevărat, de mă voi întrista de relele ce-mi pricinuiesc oamenii sau pentru ispitele ce-mi aduc vrăjmașii: trupul sau gândul meu cel rău, sau pentru sărăcia și bolile ce-mi vin din depărtarea lui Dumezeu de la mine pentru păcatele mele. De vreme ce acestea toate le trimite Dumnezeu, pentru ca să mă apropiu de El mai mult și pentru ca să-L măresc, și mă pedepsește în această viață pentru binele meu, și pentru ca să mă odihnesc cu mai multă mărire întru împărăția Lui, și de vreme ce este așa, înmulțește-mi, Doamne, ostenelele, ispitele și durerile mele, numai să-mi înmulțești împreună și să-mi prisosești răbdarea, puterea, mulțumita și binecuvântarea la câte patimi mi s-ar întâmpla; pentru că știu că sunt neputincios de nu mă vei întări, orb de nu mă vei lumina, legat de nu mă vei dezlega, fricos de nu mă vei face îndrăzneț, rău de nu mă vei preface, pierdut de nu mă vei cerca, rob de nu mă vei răscumpăra cu bogata și dumnezeiasca Ta putere, și cu darul Sfintei Tale cruci, căreia mă închin și o măresc acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.



(Icoanele și  imaginea Sf. Cruci sunt preluate de pe : http://coletieicoane.blogspot.com/, iar rugăciunea din: Carte de rugăciuni, tipărită cu binecuvântarea ÎPS Teofil Herineanu, Arhiepiscopul Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului, Cluj, 1976)

joi, 24 februarie 2011

Rugăciunea de joi

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul și Cuvîntul lui Dumnezeu Tatăl, precum în ziua de astăzi Te-ai sculat de la Cină și ai spălat cu mare smerenie picioarele ucenicilor Tăi și ale vânzătorului, și întru această seară le-ai dat Sfântul Tău Trup și Sângele Tău, luând în mâinile Tale cele sfinte pîine și vin, și binecuvântându-le și făcându-le Trupul și Sângele Tău, i-ai împărtășit, zicând: „Luați, mâncați, acesta este Trupul și Sângele meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre”,

întru care zi Te-ai înălțat la ceruri și ai șezut de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl Tău, să împărățești ca un Fiu iubit împreună cu El în veci - și eu Te rog pentru rugăciunile ucenicilor Tăi și ale Sfântului Nicolae:

să ierți toate greșelile tuturor păcătoșilor, și ale celor vii, și ale celor morți, și să-mi dai lacrimi fierbinți și darul Tău cel curățitor ce a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele și să curățească astăzi inima mea cea spurcată și sufletul meu și să deschizi mintea mea pentru ca să mă împărtășesc cu curățenie, cu cucernicie și cu smerenie cu Sfintele Tale Taine și acum și în vremea morții mele, și să se suie cu bucurie sufletul meu în ceasul despărțirii mele împreună cu Tine și fără de nici o frică sau întrebare sau împiedicare să intru întru mărirea Ta cea cerească, să măresc și să mă închin în veci numelui Tău cel sfânt. Amin.

(Icoanele sunt preluate de pe http://colectieicoane.blogspot.com/, iar rugăciunea din: Carte de rugăciune, tipărită cu binecuvântarea ÎPS Teogil Herineanu, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, Cluj 1976)

miercuri, 23 februarie 2011

Rugăciunea de miercuri

Preaputernice și iubitul meu Dumnezeu, îmi aduc aminte că te-ai născut om din Sfânta Fecioară în peșteră, și că Te-ai vândut cu treizeci de arginți de ucenicul Tău cel viclean, pentru ca să ne răscumperi pe noi păcătoșii din mâinile diavolului; pentru aceasta Te rog să Te milostivești asupra mea păcătosul și să mă răscumperi și pe mine, vânzătorul și de toate zilele ucigașul. Și aceasta să o faci, pentru ca să cinstesc nașterea Ta cea sfântă și să mă închin Dumnezeirii Tale.

Dă-mi, Doamne, iertare păcatelor mele celor multe, și putere să stau împotriva relelor trupului și ale sufletului. Primește această mică a mea rugăciune și smerita mea voință, că mă întristez pentru că Te-am întristat și mă amărăsc pentru că te-am amărât fără de număr; încă mă aduc pe mine Ție, și de voia mea mă dau în mâinile Tale, pentru ca să mă pedepsești precum mi se cade și să mă tămăduiești cu ierburi amare, ca un doctor bun precum vei vrea, pentru că altul nu poate să mă vindece, fără numai Tu, Dumnezeul meu și Ziditorul meu.

La Tine drept aceea am toată nădejdea mea, crezând că precum ai primit să te vinzi pentru mine, așa îmi vei dărui și acum mila Ta să mă răscumperi din veșnica muncă și să mă pui întru împărăția Ta.

Nu te depărta de la mine, carele sunt mai rău vânzător decât Iuda, nu lăsa să am în inima mea cugetele cele deșarte ale lumii, nu mă slobozi să Te îmbrățișez și să Te sărut cu sărutare vicleană și cu buze spurcate, nici să-Ți zic: „Bucură-Te, Învățătorule” cu gura mea cea spurcată, nici să Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele fărădelege, nici să Te batjocoresc cu gândurile mele cele rele, precum făceau iudeii pe vremea patimilor Tale, ci ca femeia cea păcătoasă să Te spăl, nu cu mir, ci cu lacrimile ochilor mei, pentru ca să mă învrednicesc să aud și eu din gura Ta cea dulce: „Iertate să-ți fie păcatele.” Amin.




(Rugăciunea este preluată din: Carte de rugăciuni, tipăritaă cu binecuvântarea ÎPS Teofil Herineanu, Arhiepiscopul Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului, Cluj, 1976, iar icoanele sunt preluate de pe http://colectieicoane.blogspot.com/ si www.calendar/ortodox.ro)


marți, 22 februarie 2011

Rugăciunea de marți

O, Doamne și Dumnezeul meu, astăzi stau osândit înaintea feței Tale celei sfinte și-mi mărturisesc nevrednicia și neputința și nestatornicia mea și sărăcia mea cea mare; pentru aceasta, o Izvor dulce și Noianul milei, mă rog să deschizi stavilele cerului și să reverși peste mine bunătățile milostivirii Tale, pentru ca să pot scoate lacrimi, să plâng și să spăl și să luminez sufletul meu de împuțiciunea păcatelor cu o pocăință tare și adevărată; și la aceasta îți aduc mijlocitor pe Îninte Mergătorul Ioan să Te roage să-mi dai darul acesta, către care zic: O, învățătorul al pocăinței și făclie luminată a soarelui celui de taină, al lui Hristos Dumnezeu, primește ticăloasa mea rugăciine: o, mărite proorocule, care ești mai mare decât toți proorocii, precum Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Evanghelie, tu cel ce ai dezlegat legăturile stârpiciunii părinților tăi, tu carele ai arătat pe Stăpânul Hristos la popor, tu carele L-ai botezat în Iordan și ai văzut cerurile deschizându-se, tu carele ai auzit glasul cel părintesc și ai văzut Duhul Sfânt pogorându-se peste Dânsul ca un porumb, tu ascultă cererea, aprinde făclia păcătosului meu suflet și mă luminează cu darul tău, pentru că eu sunt spurcat cu gândurile mele cele rele și grozave, de vreme ce am răpus părinteasca mea moștenire și m-am făcut asemenea cu dobitoacele cele nepricepute și pasc împreună cu ele, ticălosul, la aceste pământești, fără de a gândi vreodată la cele cerești; adevărat, îngere pământesc al lui Dumnezeu și omule ceresc, eu am covârșit pe toți oamenii întru răutăți și întru lucrurile cele necuviinciioase, și pururea mă tăvălesc în tina păcatului, și n-am rămas nici zi, nici ceas, nici clipă de ceas în voia lui Dumnezeu, ci am făcut numai voia vrăjmașului meu, legat și tras de dânsul cu voia mea, ca Samson cu cei străini de neam și mort în groapa poftelor mele cele rele, ca odinioară Olofern, care era mai mult beat de pofta sa cea rea, decât de vinul ce i-a dat înțelepta și viteaza Iudita, care ca pe un nevrednic vieții l-a omorât; ci te rog înviază-mă cu mijlocirea ta de această moarte, tu care stai în cer înaintea Celui fără de moarte și veșnicului Judecător, făcându-L să se milostiveasă asupra mea; ca cela ce ai multă îndrăzneală la dragostea Lui, întinde mâna aceea, cu care L-ai botezat, și strică gandurile mele cele rele și mă întărește să săvârșesc viața mea pe calea cea bună a lui Dumnezeu; și precum în viață învățai poporul cu limba ta, așa și acum învață-mă și pe mine cu darul tău și luminează mintea mea în poruncile Domnului și depărtează de la mine toate împotrivirile sufletului și mă mântuiește de veșnica muncă și mă învrednicește împărăției cerurilor întru care te bucuri, pentru ca să laud și să măresc numele tău cel sfânt; o, proorocule și botezătorule, scrie cuvintele mele în inima ta și însemnează-le pe ale tale întru a mea, pentru ca să țin minte și să le păzesc pînă voi săvârși viața mea; și să stai lângă mine la ceasul morții mele, pentru ca să mă păzești de tot păcatul și să mă aduci pocăit înaintea Stăpânului meu Dumnezeu; roagă-te încă și pentru toată lumea, să dea Dumnezeu creștinilor ajutor, și celor vii, și celor morți; să-i odihnească de nevoile cele multe și ca un Preaputernic să le dăruiască toate cele trebuincioase și să-i învrednicească împărăției Sale. Amin.

(Rugăciunea e preluată din „Carte de rugăciuni”, tip. cu binecuvântarea ÎPS Teofil Herineanu, arhiepiscopul Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului, Cluj, 1976)

luni, 21 februarie 2011

Rugăciunea de luni

O, veșnice Dumnezeule, Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă  și mare smerenie a inimii mele cunosc și mărturisesc că greșesc, în toate zilele, dumnezeiștii Tale dragoste. Pentru aceasta astăzi, că este luni și începutul săptămânii, cer ca să îmi lași păcatele și să mi le ierți, rugându-mă cu smerenie milostivirii Tale celei mari să-mi dai dar să pun început bun, să port grijă și să ostenesc pentru sufletul meu, pentru care ai petrecut atâtea osteneli și ispite la sfânta Ta răstignire, ca să mântuiești zidirea Ta. Și Te rog, Dumnezeul meu și Ziditorul meu, să mă întemeiezi de astăzi înainte spre bine până la sfârșitul vieții mele, întru cinstea și mărirea împărăției Tale și pentru mântuirea mea.

O, Doamne, astăzi îți dau sufletul meu și trupul meu și voința mea, rugându-te să se facă voia Ta întru mie precum îți place; dă-mi îngăduială să pot răbda și mă pedepsește aici întru această lume după mila Ta, iar nu în cealaltă viață.

Și iartă pe cei vii și pe cei morți după rugăciunile Sfintei Tale Biserici, și mă învrednicește și pe mine și pe ceilalți, să ne bucurăm de strălucirea Ta în rai; la acestea pun mijlocitori pe sfinții Tăi înger, către care zic:

„O, cerești slujitori și slugi ale lui Dumnezeu, păzitori ai oamenilor și vrăjmași ai diavolilor, mă închin vouă, fericitelor duhuri, și mă bucur de mărirea voastră, căci pururea stați neadormiți întru voințele Dumnezeului nostru cu multă grijă și credință, voi pururea căutați și nu dormiți, pururea slujiți și nu osteniți, pururea luptați și pururea biruiți, și nu este alta grija voastră, fără numai să depărtați pe vrăjmașii lui Dumnezu de la zidirea Lui; o, binecuvântați păzitori ai oamenilor, mă închin vouă  și vă mulțumesc pentru ajutorul cel de toate zilele ce ne dați, pentru povățuirea ce ne faceți, pentru darul ce-l cereți adesea de la Dumnezeu pentru noi, și deosebi vă binecuvântez pentru grija ce aveți pentru mine, nevrednicul și păcătosul; o, sfinte îngere, păzitorul sufletului meu, și tu Mihaile Arhanghele, ajutorul meu, nu vă scârbiți de mine, nici nu mă lăsați părăsit, ci mă păziți ziua și noaptea, pănă îmi voi da cu bună pocăință sufletul în mâinile lui Dumnezeu, Ziditorul meu, măcar că eu nu vă ascult, nici primesc luminările și povățuirile ce îmi faceți pentru folosul meu; însă vă rog să aveți grija sufletului meu și să opriți puterea vrăjmașului, pentru ca să nu mă împresoare; și să mă mântuiți de toți vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți, pentru ca să nu mai greșesc de acum înainte în fața Dumnezeului meu; și să mă învredniciți să vă văd la moartea mea și să stați împrejurul meu, și să-mi mântuiți sufletul meu, și să-l duceți în ceruri; să se închine măririi feței lui Dumnezeu și să vadă bucuria sfinților Lui, pentru ca să am pricină să vă mulțumesc acolo pentru purtarea de grijă ce ați avut pentru mine, și să spun binele vostru cu glas neîncetat în vecii vecilor. Amin.”

(Rugă ciunea e preluată din „Carte de rugăciuni”, tip. cu binecuvântarea ÎPS Teofil Herineanu, arhiepiscopul Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului, Cluj, 1976

Icoana Sf Arhanghel Mihail e pictată de Michael Hällzon și preluată de pe blogul său:

http://michael-iconpainter.blogspot.com/search/label/Hl%20%C3%84rke%C3%A4ngeln%20Michael )

duminică, 20 februarie 2011

Rugăciunea de duminică

De vreme ce ziua Duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om, pentru aceasta iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție și-Ți mulțumesc foarte pentru darurile cele mari, ce ai făcut la toate zidirile Tale.

Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea, când stau și cuget, că numai Tu singur ești Dumnezeu, sfânt, înțelept, milostiv, purtător de grijă, bun, puternic, necuprins, și în scurte cuvinte, vreo bunătate și vreo mărire nu-Ți lipsește.

Mă bucur încă, că Tu ești un Dumnezeu în trei Fețe: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Să se tulbure, Domnul meu, toți cei ce se închină la alți dumnezei: că nu este alt Dumnezeu afară de Tine. Pentru aceasta fă să sporească creștinii la fieștece mărire și bunătate, de vreme ce ei numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat și Te mărturisesc și Ți se închină și-Ți slujesc pururea cu toată inima și cu toată puterea.

O, Părinte Sfinte, miluiește-mă! O, binecuvântate Fiule al lui Dumnezeu, mântuiește-ne de iad! O, Duhule Sfinte, dă-ne nouă darul Tău și acoperământul Tău! Așa, Doamne și Ziditorul meu, ascultă rugăciunile și cererile sufletului meu cel păcătos și dă-mi mie, smeritului și nevrednicului, darul Tău, ca să cinstesc astăzi această Duminică după porunca Ta și după porunca Bisericii Tale și Maicii noastre. Dăruiește-mi pocăință adevărată, pentru ca să-mi plâng păcatele ce am făcut împotriva împărăției Tale și împotriva sufletului meu și a vecinului meu. Te rog, mult milostive Doamne, să uiți de astăzi înainte greșelile mele cele multe. După mulțimea milelor Tale, mulțumesc din toată inima mea pentru atâtea bunătăți, ce-mi trimiți în toate zilele, și mai vârtos pentru înnoirea sufletului meu, pentru răbdarea Ta cea mare, că nu m-ai pedepsit după mulțimea păcatelor mele, ci mă îngăduiești și-mi aștepți pocăința, ca un iertător bun și milostiv.

Și încă mă rog, Doamne Iisuse Hristoase, să-mi dai dar să petrec bine și creștinește întru această săptămână fără de a-Ți greși, cu gândul, cu voința, cu cuvântul, cu fapta, întru mărirea  și cinstea buneivestiri a Sfintei Maicii Tale și a învierii Tale celei de a treia zi și a venirii Duhului Tău celui Sfânt asupra Apostolilor.

Deosebi încă mă rog întru această rugăciune a mea, pentru tot sufletul creștinesc cel scârbit și dosădit, ca să se învrednicească milei și ajutorului Tău; încă și pentru sfintele Tale patimi și moartea Ta cea mărită, dă dumereală păcătoșilor, ca să se cunoască pe sine și să se căiască de păcatele lor, să se îndrepteze cu mărturisire, să urască păcatele lor și să se lase de ele; și să se afle gata și cuminecați, cu inima curată, în ceasul morții lor; și-i învrednicește pe toți, și pe cei vii și pe cei morți veșnicei Tale împărății; răscumpără-i pe ei și pe noi cu preasfânt Sângele Tău; înviază-ne cu învierea Ta; suie-ne la cer cu înălțarea Ta, pentru ca să te mărim în vecii vecilor. Amin.

(din : Carte de rugăciuni, tipărită cu binecuvântarea ÎPS Teofil Herineanu, Arhiepiscopul Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului, Cluj, 1976)

joi, 10 februarie 2011

10 februarie: Pomenirea Sfintei Cuvioase Ana de Novgorod (adormită la 1050)

La 10 februarie se sărbătorește pomenirea Sfintei Ana de Novgorod, o sfântă suedeză, fiica primului rege creștin suedez, Olof Skötkonung, pe nume Ingegerd, care prin căsătoria cu cneazul Iaroslav al Novgorudului deveni Irina și mai apoi, după moartea soțului său, monahia Ana. IPS Episcop de Scandinavia, Parintele Macarie, ne înfățișează viața Sfintei Ana pe:

http://episcopiascandinavia.se/sfinii-scandinavi/125-sfanta-cuvioas-ana-din-novgorod-1050-srbtorit-la-10-februarie

Sfântă Cuvioasă Maică Ana, roagă-te Lui Dumnezeu pentru noi!

Slavă Sfintei Treimi pentru tot și toate!

duminică, 2 ianuarie 2011

Rugăciune a Sf. Vasile cel Mare (la Catisma a treia)




Doamne atotțiitorule, Cuvinte al Tatălui celui fără de început și însuți Dumnezeu desăvârșit, Iisuse Hristoase, Care pentru îndurările milei Tale celei neasemănate niciodată nu te desparți de robii Tăi, ci pururea Te odihnești întru ei, nu mă părăsi pe mine robul Tău, Împărate întru tot sfinte, ci-mi dă mie, nevrednicului, bucuria mântuirii Tale și-mi luminează mintea cu lumina cunoștinței Evangheliei Tale. Sufletul meu îl leagă cu dragostea crucii Tale. Trupul meu cu nepătimirea Ta îl împodobește. Gândurile mele le împacă. Picioarele mele le ferește de alunecare. Nu mă pierde cu fărădelegile mele, Preabunule Doamne, ci mă ispitește, Dumnezeule, și cunoaște inima mea, caută și află cărările mele și de mă aflu pe calea fărădelegii, abate-mă de la ea și mă îndreptează pe calea cea veșnică. Că Tu ești calea și adevărul și viața și Ție slavă îți înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune a Sf. Vasile cel Mare (la Catisma a doua)




Stăpâne întru tot puternice, Părintele Domnului nostru Iisus Hristos, al Unuia-Născut Fiului Tău, dă-mi trup neîntinat, inimă curată, minte trează, cunoștință nerătăcită și venirea Sfântului Duh, spre câștigarea și încredințarea adevărului celui întru Hristosul Tău, cu Care Ți se cuvine slava, cinstea și închinăciunea, împreună cu Duhul Sfânt. Amin.