sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Rugăciune a Sf. Vasile cel Mare (la Catisma a șaisprezecea)




Doamne Sfinte, Cel ce întru cele de sus locuiești și spre cele smerite privești și cu ochiul Tău cel a toate văzător cauți spre toată zidirea, înaintea Ta am plecat grumazul sufletului și al trupului și Ție ne rugăm, Sfinte al sfinților: tinde mâna Ta cea nevăzută din sfânt locașul Tău și ne binecuvântează pe noi pe toți! Iartă-ne greșeala cea de voie și cea fără de voie, cea cu cuvântul sau cu fapta. Dăruiește-ne nouă, Doamne, umilință, dăruiește-ne lacrimi duhovnicești din tot sufletul, pentru spălarea păcatelor noastre cele multe! Dăruiește mila Ta cea mare peste toată lumea Ta și peste noi, nevrednicii robii Tăi! Că binecuvântat și preaslăvit este numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu