uneori ne învață lucrurile

uneori ne învață lucrurile
să le ascultăm
se retrag asemenea unui copil certat pe nedrept
până când toate ceasurile din casă
se opresc din ticăit
și tu spui Doamne doar Doamne
pe o altă muzică
decât ai deprins-o învăluită
în brațele mamei

tu știi că tonurile acestea înalte te străpung
dar tocmai de aceea le dorești și mai mult
pentru că nici o apă nu se umflă pe pământ
care să-ți poată spulbera lanțurile
așa cum nici o picătură nu se naște imediat
în cerul uscat al gurii
când vârfurile te ating
și tu spui Doamne doar Doamne


iartă-mă
nu mai aud ce îmi spui
iartă-mă
ieri m-am suit într-un nuc
și am șoptit: iată cerul și norii
sunt ale Tale și eu
voi fi privită atât de adânc
încât cerul se va despica
și norii vor ploua iertare- atât de multă iertare
încât după zile și nopți de țintuire-n cuvânt
glasul tău mi se  naște din piept