Mă tupilez, mă agăț de un nasture
de-al tău
de la piept;
așa sunt aproape de tot și pot să
aștept.
Una câte una se scurg zile și
luni.
E o secetă care împiedică
pietrele să crape,
doar într-o umbră de gând
țâșnește izvorul
ce trece prin noi și bunici.
Regi desculți peste o țară întinsă,
fiecare,
ne lăsăm venele
tăiate copilărește între
cioburi
să vadă lumina
înainte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu