Cerbul

inspirată de viaţa Sf. Evstatie Plachida (fragment)



Era un suflet tare de ostaș
știa să învingă înaintând
până în miezul incandescent al bătăliilor
acasă îl așteptau întotdeauna cu dragoste
soția și copiii.

Serile sau după-amiezile târzii
își potrivea pașii într-o răcoare venită dinăuntru
în timp ce se întorcea de la luptă
pe străzile mistuite de soare.

Pe trotuar creșteau într-un tablou
de țărmuri și valuri cu spume
corali de mâini descărnate
în interior privirea cerșetorilor era moale și parfumată
cum pe obrajii de copil petalele de viorea.

De aceea se apleca bărbatul înspre ele
până când apa liniștită a visului
le săra împreună degetele.

Era un suflet tare de vânător
îi plăcea să se avânte
iuțimea îl ducea până spre mijlocul pădurii
unde animalele cădeau
una câte una pradă uimirii
cu pleoapele brusc îngreunate
de tulburarea ultimă a țărânei.

Într-o seară sau o după-amiază târzie
îl atrase însă un cerb tot mai adânc
în curând îl părăsiră toate ajutoarele
rămânând, dintre mulți la-început, singur el.

În miezul pădurii se ivi dintr-odată o stâncă
bărbatul se opri neputincios lângă ea
mai chibzuind cum să frângă în vârfu-i
trupul sprinten ce în chip neînțeles
biruise legea prăpastiei de piatră
când coarnele începură să scânteie
iar cerul se adânci transparent pe încrengături
pînă cuprinzător a toate închipui
rodul răstignit al Minunii.