lut

(lui Ph.)

e o iluzie că suntem separați
lutul meu îl va strânge aerul
în palme când îl vei respira
uit de ce mă aflu aici
dacă îți pierd amprenta din colțul ochilor

m-ai întrebat de ce nu te mai iubesc
de ce e Dumnezeu
între noi

suntem doi orbi

ochii îmi iau foc
din inimă cad bulgări de cuvânt
rostogoliți

frunzele stau acum dereticate la rădăcina copacilor
de parcă niciodată n-ar fi fluturat pe ramurile verzi
sfidând gravitația o culoare caldă se împletește
aurie peste vibrațiile rănite ale pământului

unde negrul e doar o părere
trag de pe chip o fâșie de întuneric
mai strâng pleoapele o clipă a îmbrățișare
într-un joc de-a v-ați ascunselea
din care începe să picure sânge
aștept

iertarea
preaalba lumină