„Rămâneți cum a zis Eminescu: tradiționaliști!” - despre dictatura biometrică

Aș dori să recomand tuturor prietenilor mei o carte: „Dictatura biometrică”, editată de Fundația Petru-Vodă și Asociația Civic-Media. E o responsabilitate a oricărui creștin din această țară, ca de altfel din toate țările, de a se informa și a reacționa la introducerea tot mai masivă a cipurilor în viața noastră.

În fața acestei tentative ascuns agresive asupra identității noastre de creștin și de om, nu ne putem băga capul în nisip ca niște struți.

Cartea în sine e foarte interesantă și plină de amănunte pe care din păcate nu prea ai cum să le afli de la televizor sau alte surse asemănătoare. Ea conține și texte de expertiză la nivel european, ca „Opinia Grupului European de Etică și Noi Tehnologii către Comisia despre ICT și R.F.I.D.” și „Avizul exploratoriu adresat Comisiei Europene privind identificarea prin frecvențe radio (R.F.I.D.)” Chiar și doar din punct de vedere pur informațional această carte e deosebit de valoroasă pentru un fizician, jurist, medic, dar și pentru orice alt cetățean cu mintea în stare de funcțiune și cu inima acolo unde trebuie să fie, adică la cele bune.

Citez (aș vrea dacă ar fi posibil să citez mai toată cartea...) cuvintele părintelui Mihail Stanciu:

   „Aceste acte, nu sunt ele cauza păcatului (a lepădării)...deci nu ne îndeamnă un obiect ca acesta în sine să ne pierdem mântuirea. El intră într-o altă diversiune mai largă: de pregătire a mentalității oamenilor, de obișnuire...de drogare apoi a omenirii cu ideea că statul le vrea binele, mai bine decât vor ei, oamenii în parte fiecare. (...) Numai că obișnuința cu această idee că statul îți vrea binele mai mult decât ți-l vrei tu însuți sau familia ta. Aici e marea manipulare...Cine știe când, vom fi legați și la mâini și la gură încât să nu mai putem să să spunem nimic, pentru că ori e anti-semit, ori e împotriva siguranței statului, ori promovezi terorismul și fundamentalismul...
   Vă spun acum pentru că este și momentul ăsta cu scandalul cipurilor, când unii părinți spun că nu trebuie acceptate, alții zic că „părintele cutare vede pericole acolo unde nu sunt”, mai ales cei oficiali. Vroiam să vă spun că nu tot ce zboară se mănâncă. Pe de altă parte: Întăriți-vă în credință! Întăriți-vă în nevoință! Învățați-vă să țineți post!!! Nu e greu, e foarte ușor...nu-l țineți singuri, îl țineți cu Hristos și pentru Hristos. Dacă nu vă întăriți acum voința, pentru a vă înfrâna, pentru a vă educa, pentru a vă transfigura mișcările sufletului și trupului acum, mai târziu veți înțepeni în păcat și veți spune: „Dar nu mai pot, nici să postesc, nici să mă rog...Mintea îmi fuge aiurea”. Dar ce ai făcut până acum? ....Să luați poziție și să rămâneți cum a zis Eminescu: tradiționaliști! Iar noi locului ne ținem, cum am fost așa rămânem...Dar așa cum ne învață Biserica de 2000 de ani. Să rămânem cu Hristos, să nu ne lăsăm păcăliți de noua schimbare mondială, noile instituții care vor fi aduse de noua schimbare a guvernului american și al guvernului mondial. Păziți-vă de a fi drogați cu aceste idei, pentru că mai târziu nu veți mai ști nici pe ce lume sunteți. Să fim foarte atenți!
   Întăriți-vă în credință! Uniți-vă cu Hristos și sporiți-vă Harul prin rugăciune, prin post...prin fapte bune! Timpul trece! Nu e în favoarea noastră. Evenimentele sunt grăbite special așa încât lumea să fie amețită, să nu mai știe ce să aleagă.
   Luați aminte! Rugați-vă la Dumnezeu să vă dea, să ne dea tuturor înțelepciune și putere pentru că vremurile care vin nu sunt ușoare! Manipulările care se fac sunt mai viclene decât vă așteptați, iar timpul este și mai scurt decât credeți că...mai e. Pe de altă parte să nu vă temeți pentru că dacă vedem, ne destupăm ochii, ne trezim din această hipnoză socială, vedem că din punct de vedere omenesc soluțiile sunt puține, numai că așa erau și iudeii cândva în Egipt, într-o robie la Faraon și totuși Dumnezeu le-a trimis pe Moise, care i-a scos din acea robie. Să avem credința că |Hristos de acum...nu Moise...ne scoate din robia aceasta și văzută, dar mai ales nevăzută, a patimilor și a neștiinței. Și să-L rugăm pe El care este capul Bisericii, capul viu al Bisericii, să ne întărească și să ne ajute să depășim panica și tulburarea acestor vremuri. Diavolul întotdeauna pescuiește în ape tulburi...de aia vrea să creeze hais, panică, deznădejde, confuzie...și pe plan religios, și politic, și economic...Dar nu vă temeți! Cereți de la Hristos și ascultați-l pe El. Închinați-vă Lui, adică împliniți voia Lui, pentru că atunci când Îl ascultăm pe Hristos și când îl urmăm, vom primi putere de la El. Și, având ca temelie „mulțumirea lui Dumnezeu” sau euharistia (în limba greacă), pornim cu nădejde și în viața de zi cu zi și în liturghia de după liturghie, că suntem împreună cu Hristos și că împlinim voia Lui. Altfel ne amăgim că suntem credincioși.
   Să ne punem toată nădejdea în Dumnezeu! Pentru că „Domnul este întărirea mea, de cine mă voi teme? ...Domnul este ajutorul meu, de cine mă voi înfricoșa? (Ps. 26)...zice psalmistul. Păi, într-adevăr, dacă Hristos Dumnezeu este de partea noastră, cine ne tulbură, cine ne poate zgâlțâi cumva de pe calea aceasta a mântuirii și a dezvoltării spirituale? Sporiți rugăciunea, să sporim și mulțumirea față de toate binefacerile primite, pentru că asta e un lucru pe care noi uităm de multe ori să-l facem: să mulțumim lui Dumnezeu!
   Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile promite, pentru puterea și harul și înțelepciunea pe care ne-o dă și pe care noi suntem datori să o lucrăm, să o dăruim mai departe celor de lângă noi. Așa să ne întărească Dumnezeu, să ne lumineze și să ne dea pace și bucurie duhovnicească! Amin.”

Pe coperta a patra a cărții se află următorul text al părintelui Justin Pârvu:

„Atât de mult ne iubesc conducătorii noștri, încât nu au binevoit să informeze câtuși de puțin acest popor cu privire la introducerea acestor cipuri în actele noastre de identitate.
   Frați români, este totuși identitatea noastră! Cui ne-o vindem? Dacă e corect și cinstit ceea ce se face, de ce nu se mediatizează, de ce nu se face cunoscut acestui popor? Aceste probleme capitale, de o importanță covârșitoare, se dezbat însă la întuneric.
   Oare ce au de ascuns? Oare ce dictatură ni se mai pregătește de data aceasta\? A mai rămas o singură șansă poporului nostru: să cerem referendum! Este pământul țării noastre, al strămoșilor noștri, care au luptat cu jertă și dăruire de sine ca să ne predea nouă acest testament al țării!
   Avem dreptul să decidem asupra sorții acestui pământ în care ne-am născut și asupra acestui suflet, pe care ni l-a dat Dumnezeu și nu omul!”

Părintele Justin Pârvu,
Starețul Mănăstirii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil
Petru-Vodă, Neamț”



Într-adevăr, prieteni ai mei, iad este societatea care se bazează pe binele care l-ar asigura statul (doar fățărnicie și rău colcăind în spatele fațadei)...iad este societatea care se dezvoltă pe o temelie a înlocuirii persoanei umane cu un număr.

PS Longhin de Bănceni: Conferința „Copiii, calea spre Hristos@

Sărbătoarea e azi

 Când Dumnezeu a rostit „Să fie lumină!”
eu cred că s-a gândit și la această zi.

Puțină pulbere de zăpadă se scutură de pe o creangă
iar copilul odihnindu-se la rădăcinile acestei grădini
tresare și deschide ochii.

Dumnezeu a rostit „Să fie lumină”,
de-aceea azi e sărbătoarea ei,
azi cântă peste brațele întinse.

Copilul se înalță, zâmbește, îmi spune:
„Vezi, mohorârea e tușa strălucirii, foița cea
de aur. Sărbătoarea e azi.”

Chip sau cip? Despre pericolul înregimentării digitale

(fragment dintr-o scrisoare)

Impactul a fost mare în 1998, când am ajuns în Suedia, unde totul se învârtea în jurul acestor cifre (a codului numeric personal). Oriunde mă duceam primul lucru care mi se cerea era „personnummer.” Mi se părea îngrozitor, parcă eram într-un lagăr de concentrare.

Nu mică mi-a fost mirarea și groaza când în 2011, întorcându-mă în România, am dat de CNP în loc de personnummer...Și oamenii de aici, românii, nu reacționează (majoritatea), li se pare normal...probabil ca și suedezilor acum multe decenii când s-a introdus la ei personnummer-ul. Dacă acceptă și românii acest fel de a aborda realitatea, în curând va fi și aici un fel de iad sufletesc, așa cum e și în Suedia...și nu numai sufletesc ci și trupesc, încetul cu încetul...Pentru că acest fel de a aborda persoana, creată după chipul lui Dumnezeu, adică de a o aborda doar ca pe un număr, este cu adevărat demonic și sfârșește într-o împietrire și răceală a inimii inimaginabilă și într-o amorțire a conștiinței.

Ce se va întâmpla într-o societate unde omul nu mai e privit ca o persoană, ci ca un număr, unde tot aparatul social e construit exclusiv pe acest sistem de înregimentare numerică și digitală, unde oamenii sunt mințiți că sunt din ce în ce mai asigurați, în timp ce ei sunt din ce în cei mai pierduți? Oamenii nu vor mai ști și simți că sunt scufundați în păcate....se vor simți poate deprimați și nefericiți și sfâșiați de deznădejde în momentele de criză, dar oare le mai va fi posibil să vadă adevărul în față, să recunoască iadul în care se vor fi scufundat? Se vor preocupa din ce în ce mai mult de bani, de fațada lucrurilor, vor alege tot mai mult calea cea ușoară, largă, lipsită aparent de greutăți, vor vrea să fie din ce în ce mai asigurați împotriva tuturor lucrurilor neprevăzute, uitând că niciodată nu te poți asigura de nimic, pentru că Dumnezeu e Stăpânul lumii și de la El vine tot binele și El îngăduie tot răul dacă vede că avem trebuință să ne trezim....Vor fi tot mai „asigurați” social, dar tot mai strânși într-o plasă a minciunii, falsei toleranțe, duplicității și unei globalizări care „spală creierii”. Vor fi lipsiți de libertate adevărată și măcinați de o incertitudine și o neliniște interioară cumplite și de neînțeles pe deplin. Vor uita tot ceea ce e simplu, frumos, bun și adevărat, vor uita să muncească cu adevărat, să mulțumească lui Dumnezeu, să se bucure, să fie liniștiți. Copiii nu vor mai ști să se joace cu adevărat și își vor pierde nevinovăția copilărească foarte, foarte devreme, sau vor fi foarte chinuiți, răstigniți de prunci pe crucea digitală...Desfrâul și ura și bolile și indiferența față de cei în afara sistemului se vor mări foarte mult....Nu numai că se vor înmulți bolile fizice în variante noi, care nu vor răspunde cum trebuie medicamentelor existente, ci și bolile psihice vor crește nemăsurat...Oamenii nu vor mai putea duce nimic la capăt...De aceea și bolile fizice și psihice vor apărea încă la copiii mici și nevinovați, începând cu imposibilitatea de a se mai „adapta” la realitatea bolnavă care îi înconjoară, imposibilitatea de a se concentra și de a duce ceva bun la capăt. Vor fi handicapați și neputincioși, nu vor mai putea duce nimic la capăt, nu vor mai putea învăța nimic cum trebuie, și pentru că le vor lipsi învățătorii, oamenii adulți care să îi învețe lucrurile cele adevărate și bune...Va fi un refuz al trupului și sufletului lor de a urma nebuniei adulților, modelelor lor greșite, depărtate cu totul de Dumnezeu, de chipul lui Dumnezeu înscris în adâncul sufletului oricărui om. Adulții vor vedea că ei, copiii, sunt bolnavi, că au boli grave fizice sau psihice, de concentrare și de adaptare, dar vinovații vor fi înșiși ei, adulții, care nu vor mai ști să le ofere valori curate copiilor și o zestre genetică nepurtătoare de păcate grele. Se va răstălmăci totul. Ceea ce e bun, va fi privit drept rău, iar răul va fi lăudat și aplaudat..[...]

Cod numeric personal (sau despre integrarea numerică)

Telefonul sună și o voce mă anunță:

Bucură-te! Sorții ți-au căzut printre cei aleși, aleasă ești a fi: o cifră în statistica noastră.

Statistica întreabă și eu răspund, dar adevărul alunecă pe alături.

Statistica se interesează dacă am reușit să mă integrez, dar eu, sub ciocanul fiecărei întrebări, mă zdrobesc în mii de bucățele.

Am un cod numeric personal si pe acesta trebuie să îl arăt de fiecare dată când mă întâlnesc cu cineva, dar care persoană sunt eu, aceasta nu întreabă statistica niciodată, pentru că știe că niciodată nu va fi în stare să pună această întrebare, pentru că știe că niciodată eu nu-i voi putea răspunde statistic, chiar dacă e singura întrebare vrednică de a se pune și de a i se răspunde .

Ai fost jignită?

Discriminată?

Nu, rostesc buzele mele, în timp ce sufletul tânjește după un cuvânt de negăsit printre grile.

Oare cum aș putea să explic, să mă explic?

Îmi e cu totul imposibil.

Mai bine răspund cuminte și mint.

Nimeni nu poate explica prin statistică sâmburele său de om, de neatins sub mantia umilirii, fie ea și nespus de subtilă, doar trăi ca un om- dar nu ca un cod numeric personal, nici ca un număr într-o statistică. 

Nu se poate să nu fi fost vreodată jignit, ignorat, neînțeles, străin, lăsat pe dinafară,  abandonat, tratat cu ură, neînțelegere sau indiferență.

Poate ai crezut că dacă nu vei mai fi tu, ceilalți vor înceta să te mai rănească.

Dar cine poate înceta să fie el însuși și să devină un număr, și cu ce preț?

Doar cel care își vinde sufletul, doar acela, pentru un scurt timp, însă totul până la urmă în zadar...

Poate de aceea vrea „statistica” să îmi dea un cupon de reduceri, pe care nici măcar nu îl doresc?...

Desigur, statistica are prețul ei...

Ii explic cu blândețe femeii care întocmește statistica...e doar slujba ei...că nu cred în statistică.

Ea la rândul ei încearcă să mă convingă că statistica și numerotarea e unicul drum, fără el întreaga omenire și noi ne-am rătăci în pădurea sălbatică.

Mă întristez că nu cred în slujba ei, rostul vieții ei...

Așa că răspund totuși statisticii, dar nu pentru cupon, ci pentru ea.

De fapt, aș vrea să îi răspund ei, dacă nu ar avea statistica drept mască pe fața sa neobișnuit de caldă, expresivă, cu ochi întunecat-albaștri, cu o tușă aproape imperceptibilă de oboseală.

Bine ai venit, chip plin de suflet.

Bine ai venit, glas dăruitor!

De ce ai venit doar ascunsă sub statistică?

”Ai grijă de tine”, mi-a șoptit ea la plecare.
Și a uitat să îmi dea cuponul, de care mi-a amintit în ziua următoare la telefon, apoi mi l-a trimis prin poștă. (Nu l-am putut niciodată folosi.)

Da. Nici măcar atunci nu am îndrăznit să îi spun:

„Ce bine, și eu uitasem. Nu, în nici un caz nu îl vreau.

Dar spuneți-mi, ați citit poezia lui Gunnar Ekelöf, Non serviam? El e fiul acestei țări, nu e un străin care trebuie să se integreze statistic și totuși poezia lui începe așa:

Sunt un străin în această țară.”

Nu, nu i-am spus nimic, decât un autohton: „Mulțumesc!”

Căci devenisem integrată.

Statistica putrezește.

Eu șed în iarbă.

Și ploaia mă învăluie încet în picături.

(pentru versiunea suedeză vezi: http://monicalassaren.blogspot.ro/2009/02/integration.html)