miercuri, 21 iulie 2010

Rugăciune a Sf Vasile cel Mare (la Catisma a paisprezecea)

Îți mulțumim,Doamne, Dumnezeul mântuirii noastre, căci toate le faci pentru binele vieții noastre. Că ne-ai odihnit în partea de noapte ce a trecut și ne-ai pus la închinarea cinstitului și slăvitului Tău nume. Pentru aceasta ne rugăm, Doamne, dă-ne nouă dar și putere să ne învrednicim a-Ți cânta Ție cu înțelegere, a ne ruga de-a pururea și totdeauna căuta la Tine, Mântuitorule și Făcătorule de bine al sufletelor noastre, lucrînd cu frică și cu cutremur la mântuirea noastră. Ascultă-ne dar, Îndurate și ne miluiește pe noi! Zdrobește sub picioarele noastre pe vrăjmașii noștri nevăzuți și războinici! Primește mulțumirile noastre cele după putere! Dă-ne dar și putere să ne deschidem gurile noastre și ne învață îndreptările Tale, că nu știm ce să cerem, nici să ne rugăm cum se cuvine, de nu ne vei povățui Tu, Doamne, cu duhul Tău cel Sfânt. Și orice am greșit până întru acest ceas, cu cuvântul sau cu lucrul sau cu gândul, cu voie sau fără de voie, lasă, curăță și iartă, Doamne, că de Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi? Că numai Tu singur ești sfânt, ajutător puternic și sprijinitorul vieții noastre, și pe Tine Te binecuvântăm întru toți vecii. Amin.

sâmbătă, 17 iulie 2010

Concertul nr 5 (Imperialul) de Ludwig van Beethoven in interpretarea lui Horowitz (2/4)



sursă: youtube

Concertul nr 5 (Imperialul) de Ludwig van Beethoven in interpretarea lui Horowitz (1/4)



sursă: http://www.youtube.com/watch?v=sdLwRu_v6vI&feature=related

pornind de la tata

sub pojghiţa neagră-cenuşie şi crăpată
un zâmbet de copil
sub zâmbetul de copil
marea
de care mamei tale îi era frică
demult s-a dus ea într-un pâlc de mesteceni
atât de argintii îi sunt cercurile
încât doar lacrimile tale le mai pot lega de noi
o aţă
cu care tragi măgăruşul
prin curtea prăfuită

mâna o întind
unde aş fi vrut să-mi fie tot
în partea noastră stângă
acolo un cal sălbatic trăgând o căruţă loveşte cu copita
mai ţii minte? nu poţi -
cînd tu cînd eu,
cât ține o moarte biruită,
ne uităm plinătatea
 
când afară plouă devii trist, te-ntorci în pat
o clipă se luminează de zi, apoi e seară
iar eu devin din nou copil
şi încă te mai ţin de mână după o zi
întreagă


Rugăciune a Sf Vasile cel Mare (la Catisma a șaptesprezecea)

Stăpâne, Doamne, Atotputernice și Făcătorule a toate, Părintele îndurărilor și Dumnezeul milei, Cel ce ai zidit pe om din pământ și l-ai arătat după chipul și asemănarea Ta, ca și prin el să se slăvească pe pământ marea cuviință a numelui Tău și care fiind căzut prin călcarea poruncii Tale, l-ai zidit iarăși a doua oară, spre mai bine, prin Hristosul Tău, și l-ai suit la ceruri, îți mulțumesc, că ai înmulțit spre mine slava Ta și nu m-ai dat vrăjmașilor mei, care caută să mă tragă cu totul în jos, în prăpastia iadului, nici nu m-ai lăsat să pier întru fărădelegile mele. Deci acum, mult-Milostive și Iubitorule de bine, Doamne, Cel ce nu voiești moartea păcătosului, ci aștepți întoarcerea lui, ca să-l primești, Cel ce ridici pe oamenii cei căzuți și tămăduiești pe cei zdrobiți, întoarce-mă și pe mine la pocăință și căzut fiind, mă ridică, și zdrobit fiind, mă vindecă. Adu-ți aminte de îndurările Tale și de bunătatea Ta cea veșnică și nemărginită și uită fărădelegile mele cele nenumărate pe care le-am săvârșit cu cuvântul și cu fapta și cu gândul; dezleagă împietrirea inimii mele și-mi dă lacrimi de umilință pentru curățirea întinăciunii cugetului meu! Ascultă, Doamne! Ia aminte, Iubitorule de oameni! Milostivește-te, îndură-te și izbăvește ticălosul meu suflet de tirania patimilor ce domnesc în mine! Să nu mă mai bântuiască păcatul și diavolul cel vrăjmaș să nu mă mai vateme, nici să mă ducă la voile lui, ci răpește-mă cu mâna Ta cea tare de sub stăpânirea lui și împărățește Tu întru mine, Bunule și Iubitorule de oameni, Doamne. Să fiu cu totul al tău, binevoind să viețuiesc de acum după voia Ta! Prin negrăita Ta bunătate dă-mi curățire inimii, pază gurii, îndreptare faptelor, cuget smerit, pace gândurilor, liniște puterilor mele sufletești, bucurie duhovnicească, dragoste curată, îndelungă-răbdare, bunătate, blândețe, credință nefățarnică și înfrînare prea cuprinzătoare, și mă umple de roadele tuturor bunătăților cu darul Preasfântului Tău Duh. Să nu mă iei la jumătatea zilelor mele, nici să-mi răpești sufletul neîndreptat și nepregătit: ci fă-mă desăvîrșit cu desăvîrșira Ta și așa mă scoate din viața aceasta, ca trecînd cu darul Tău fără de opreală începătoriile și stăpâniile întunericului, să văd și eu frumusețea cea negrăită a slavei Tale celei neapropiate, împreună cu toți sfinții Tăi, întru care s-a preaslăvit și s-a cinstit, întru tot cinstitul și de mare cuviință numele Tău, în veci. Amin.

vineri, 16 iulie 2010

curcubeu

durerea
un inel dantelat în jurul miezului pământului
mereu străbătută mereu curgând împreună cu ea
printre oameni cu ochii închişi ce îşi caută printre valuri un sprijin
îţi scriu simplu despre izvorul acesta
spatele cu aripi dinţate de fier se împlântă
în ţesutul fraged al poemului
înăuntru se iveşte o închisoare cât pentru răsuflarea unui copil
din tendoane şi vase de sânge terciute
din sfâşierea roşului orfan
se desprinde un curcubeu peste lumi

Rugăciune a Sf Vasile cel Mare (la Catisma a optsprezecea)

Doamne, nu mă mustra cu mânia Ta, și cu urgia Ta nu mă certa! Stăpâne Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu celui viu, miluiește-mă pe mine păcătosul, săracul, golul, leneșul, nepăsătorul, lipsitul, ticălosul, desfrânatul și prea desfrânatul, care mă tăvălesc în păcate împotriva firii, întinatul, nerecunoscătorul, nemilostivul, împietritul, bețivul, aprinsul, obraznicul, îndrăznețul, cel fără de răspuns și nevrednic de iubirea Ta de oameni, dar vrednic de tot chinul și de gheenă și de pedeapsă. Deci, pentru atâta mulțime de greșeli ale mele, izbăvitorule, nu mă pune sub mulțimea chinurilor, ci mă miluiește, că sunt neputincios și cu sufletul și cu trupul, cu judecata și cu gândul, și mă mântuiește pe mine nevrednicul robul Tău, cu judecățile pe care le știi, pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre, Născătoarei de Dumnezeu, și ale tuturor sfinților, care din veac au bineplăcut Ție. Că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune a Sf Vasile cel Mare (la Catisma a cincisprezecea)

Stăpâne, Doamne, Iisuse Hristoase, Tu ești ajutorul meu și în mâinile Tale sunt: ajută-mi și nu mă lăsa să-Ți greșesc, că sunt rătăcit! Nu mă lăsa să umblu după voia trupului meu și nu mă trece cu vederea, că sunt bolnav, Doamne! Tu cunoști ce-mi este de folos. Nu mă lăsa să pier pentru păcatele mele! Nu mă părăsi, Doamne, nici nu te depărta de la mine, că spre Tine am nădăjduit! ÎNvață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu! Vindecă-mi sufletul, că am greșit Ție! Mântuiește-mă pentru mila Ta, că înaintea Ta sunt toți cei ce au necaz pe mine! Altă scăpare n-am, Doamne, fără numai pe Tine! Să se rușineze dar, toți cei ce se scoală asupra mea și cei ce caută sufletul meu ca să-l piardă! Că numai Tu singur ești puternic, Doamne, întru toate, și a Ta este slava, în vecii vecilor. Amin.

miercuri, 14 iulie 2010

Rugăciune a lui Sf Vasile cel Mare (la Catisma a douăsprezecea)

Doamne, Dumnezeul meu, Cel ce ești singur bun și de oameni iubitor, singur bun și blând, singur adevărat și drept, singur îndurat și milostiv, să vină puterea Ta peste mine netrebnicul robul Tău și să mă întărească cu bunăvestirea dumnezeieștii Tale învățături! Așa, Stăpâne, Iubitorule de bine și Iubitorule de milostivire, luminează-mi cele dinăntru ale mele și toate mădularele, cu voința Ta! Curățește-mă de toată răutatea și păcatul! Păzește-mă neîntinat și curat de toată spurcăciunea și lucrarea divolească! Dăruiește-mi după bunătatatea Ta: lucrurile Tale să cuget, poruncile Tale să gândesc, în voile Tale să umblu, de frica Ta să mă tem și cele plăcute Ție să fac, până la suflarea mea cea de pe urmă. Ca după mila Ta cea negrăită să-mi păzești împreună sufletul și trupul, mintea și cugetul meu, biserică nespurcată de orice cursă a potrivnicului. Doamne, Doamne al meu, acoperă-mă cu milostivirea Ta și nu mă părăsi pe mine, păcătosul, necuratul și nevrednicul robul Tău! Că Tu, Doamne, ești sprijinitorul meu și întru Tine este lauda mea totdeauna și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.